Cine sunt

Povestea mea

Salutare! Eu sunt Daniela Holtei și îti urez Bun venit în comunitatea mea! Sunt Coach profesionist, sunt aici să te ajut să ai mai multă încredere în tine ca să-ti atingi obiectivele. Te ajut să te conectezi cu latura ta curajoasă și puternică, dar și cu latura ta vulnerabilă și autentică. Stabilim cu claritate ce îti doresti,  identificăm obstacolele care stau în calea ta, și exploram noi căi la care poate nu te-ai fi gândit. Dar nu a fost mereu așa…Mult timp am trăit viața altora. Până într-o zi…

Eram o persoană timidă. Aveam păreri, dar nu aveam curaj să mi le exprim. Mă temeam constant să nu fac vreo gafă, să nu cumva să mă fac de râs sau să spun vreo prostie. Aveam o frică teribilă să vorbesc în public. În același timp aveam visuri mari, îmi doream să contribui la ceva pentru oameni, să-i pot ajuta într-un fel. Nu stiam încă cum. Aveam să aflu ceva mai tarziu care era menirea mea. Au trecut 6 ani de atunci.
Eram la primul job și managera mea mi-a propus să fac traininguri. Mă întrebam: Cine? Eu? Nu credeam că  pot, dar am acceptat!
Nu aveam încredere în mine, dar aveam un vis. Și multe întrebări despre mine.
Am  început să  am grijă  de mine minte-corp-suflet, să  citesc cărți de psihologie, să merg la cursuri, la terapie, la workshopuri.
 Luasem cea mai importantă decizie din viața mea: Merit o viață care chiar să mi se potrivească! Și eram hotărată să o am! A fost necesar să renunț la tot ce credeam că sunt, să mă eliberez de convingerile care nu mai încăpeau în viața mea și să fac loc persoanei care sunt azi.

În ultimii ani, în timp ce mergeam pe calea către mine aveam multe întrebări care mă frământau:

Așteptam să vină cineva să-mi dea o pastilă magică cu toate răspunsurile. Nu a venit!

Hipster woman sitting on coach and reading book in wooden cottage

Socrate spunea:

"Calitatea vieții unei persoane este direct proporțională cu calitatea întrebărilor pe care o persoană este dispusă să şi le adreseze"

Așa am aflat de coaching și pe parcurs am conștientizat că puneam întrebările în mod greșit. Nu era de mirare că nu primeam răspunsurile de care aveam nevoie. M-am înscris la curs și astăzi sunt pe drumul meu.

Eu mi-am găsit răspunsurile şi mi-am recăpătat încrederea în mine, acum vreau să te ajut și pe tine.

Astăzi sunt aici în fața ta mai încrezătoare ca oricând. Sunt aici să te ajut să-ți recapeți încrederea în tine.

Astăzi sunt cunoscută pentru optimism și motivație. În aceași măsură si pentru ambiție, determinare şi perseverență. Iată-mă azi aici în cea mai bună variantă a mea de până acum. Șşşşşş! Îți spun un secret, nu mă opresc aici!